Un guvern, un parchet și un parlament intră în scandalul City. Să sperăm că nu e banc.

După cum probabil știți, Autoritatea de Supraveghere Fiscală (ASF) a suspendat licența de funcționare a City Insurance. De atunci a trecut o săptămână și s-au întâmplat câteva lucruri oarecum importante. Spunem oarecum fiindcă e prea devreme să ne dăm seama care evenimente vor avea efecte palpabile în viitor și care nu.

O primă reacție a venit din partea Guvernului, care a adoptat pe 22 septembrie, prin OUG, modificarea legii 213/2015, ca răspuns la situația de pe piața asigurărilor. Conform noii ordonanțe, Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) poate efectua plăți creditorilor de asigurări (adică păgubiților) în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei de retragere a licenței asiguratorului. E o modificare importantă, întrucât vechea formă a legii prevedea un termen de 60 de zile de la intrarea în faliment a asiguratorului. Care intrare în faliment poate să survină și peste un an, cum au mai fost cazuri.

Ordonanța de Urgență mărește și plafonul despăgubirii maxime de la 450.000 RON la 500.000 RON și garantează plata per poliță, nu per asigurat, cum era până acum. Asta înseamnă că o persoană care are mai multe polițe poate încasa suma din plafon pentru fiecare poliță în parte. Mai multe detalii găsiți în știrea Agerpres.

A doua zi după anunțul Guvernului, procurorii de la Parchetul General, asistați de polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, au descins la sediul central al City Insurance pentru a ridica documente. Reprezentanții Parchetului au declarat că este vorba despre suspiciuni de “delapidare, spălare a banilor, fals și abuz în serviciu.”

City mai este vizată de un dosar deschis de DIICOT pentru săvârșirea infracțiunilor de grup infracțional organizat, bancrută frauduloasă, delapidare, fals informatic și uz de fals. Interesant e că dosarul a fost deschis acum câteva luni în urma unei sesizări depuse chiar de City împotriva mai multor foști și actuali angajați ai companiei.

Multă lume își îndreaptă acum atenția – și tunurile – către Autoritatea de Supraveghere Fiscală, instituție a statului care avea datoria de a ține sub control activitățile City. E drept, ASF a aplicat asiguratorului amenzi usturătoare în ultimii 7 ani, dar cam atât. În luna mai, un angajat ASF denunța o serie de nereguli în practicile instituției, inclusiv în relația cu asiguratorii.

Reprezentanții ASF au fost convocați de Comisia Economică a Parlamentului României pentru marțea trecută, dar nu s-au prezentat, motivând că au fost anunțați de pe o zi pe alta și că nu s-au putut pregăti. O nouă audiere în Parlament este programată pentru săptămâna viitoare. Vă ținem la curent.

Guvernul, procurorii și Parlamentul se implică în scandalul City Insurance.

Citește în continuare . . .

Citește cum poți primi gratuit o mașină la schimb în urma unui accident auto.

În cazul în care ai avut un accident auto și ești partea păgubită, poți primi, în mod gratuit, o mașină la schimb cât timp a ta este în service.

Consiliul Concurenței îi ia la bani mărunți pe comercianții de combustibili.

De ce s-au scumpit carburanții? Consiliul Concurenței a declanșat o investigație.

Renault își face fermă de mașini lângă Paris.

Puternic afectat de pandemie, grupul Renault reinventează economia circulară.

Cel mai mic preț

în 60 de secunde.