Mașina zburătoare, de la utopie la produs de lux.

Multe fantezii inginerești au împodobit mințile pământenilor de la începutul revoluției industriale până azi. O bună parte dintre aceste fantezii au prins viață. Altele au rămas și astăzi subiect de povestiri SF și motiv de muncă asiduă pentru inginerii și oamenii de afaceri ambițioși.

Una dintre aceste utopii – dacă-i putem spune așa – este mașina zburătoare. Poate unii dintre voi își amintesc benzile desenate și desenele animate din anii 70-80 care imaginau un an 2000 în care orizonturile urbane vor fi pline de mașinuțe înaripate. Din păcate, acest vis nu s-a împlinit (încă), și asta nu pentru că ar fi imposibil – mașini zburătoare s-au tot făcut – ci pentru că până acum nu s-a găsit o soluție suficient de practică.

carton

Marea provocare pentru proiectantul unei mașini zburătoare este caracterul de struțo-cămilă al însuși conceptului. Pe de o parte, mașinăria trebuie să fie capabilă să ruleze pe șosele, oferind ocupanților un grad de siguranță și confort în condiții de trafic terestru. Asta înseamnă cauciucuri ca lumea, suspensii solide, un ecartament al roților care să permită viraje strânse etc. Pe de altă parte, un aparat capabil să zboare are nevoie de lucruri diferite cum ar fi: greutate redusă, profil cât mai aerodinamic (carlingă/cabină îngustă), instrumente de navigație, plus aripi, elice, flapsuri, ampenaj.

Să înghesui toate aceste necesități inginerești într-un singur dispozitiv astfel încât acesta să îndeplinească mulțumitor ambele roluri este greu. Este încă și mai greu ca dispozitivul cu pricina să fie atât de ieftin de produs încât să poată deveni un bun de larg consum.

Încercări au tot fost și ne putem mândri cu faptul că unul dintre pionierii automobilului zburător a fost un român. În 1903, bănățeanul Traian Vuia prezenta Academiei Franceze de Științe o propunere care se numea chiar „Project d'Aeroplane-automobile.” Comisia de evaluare i-a răspuns lui Vuia că „problema zborului cu o mașinărie mai grea decât aerul este imposibil de rezolvat.”

vuia

Modelul Vuia 2, primul automobil cu aripi pliabile.

Dar inginerul român nu s-a dat bătut și, în 1906, a reușit să ridice modelul Vuia I la 1 metru înălțime pe o distanță de 12 metri. Poate părea insignifiant astăzi, dar la începutul secolului era ceva de necrezut. Cu doar trei ani înainte, frații Wright reușiseră primul zbor, dar utilizaseră o rampă pentru a-și proiecta aeroplanul în aer. Modelul Vuia 2 era și mai interesant pentru că a fost conceput exact ca un hibrid mașină-aeronavă, având aripi pliabile pentru a putea fi folosit și pe șosele. Zborurile de test n-au depășit distanța de 24 de metri, dar au dovedit că Academia de Științe greșise.

După Vuia, au urmat proiecte care mai de care mai interesante. În 1933, Biroul Aerian Comercial al SUA a lansat un concurs pentru realizarea unui avion ultraușor care să poată fi utilizat și ca automobil. Proiectul Arrowplane dezvoltat de inginerul aeronautic Waldo Waterman a punctat cel mai bine la toate capitolele, mai puțin la unul: cel comercial. În timp ce caietul de sarcini al competiției limita prețul la 700 de dolari, jucăria lui Waterman costa de peste patru ori mai mult.

aripa

Waterman Arrowplane.

Un deceniu mai târziu, producătorul de avioane Convair dezvolta modelul ConvAirCar 118. Modelul avea două motoare, unul pentru trenul de rulare și unul pentru propulsarea elicei și arăta aproape ca o mașină adevărată. Primul prototip a fost testat în 1947 și parțial distrus dintr-o eroare: înainte de test, tehnicienii au făcut plinul doar rezervorului mașinii, nu și rezervorului avionului. Deși producătorul estimase că modelul va avea vânzări masive, de circa 160.000 de exemplare, proiectul a fost abandonat.

car

ConvAirCar 118.

Mai aproape de zilele noastre, o tânără companie slovacă, Aeromobil, a investit peste 300.000 de ore în proiectarea și testarea unui concept propriu de mașină zburătoare care a zburat cu succes de mai multe ori în ultimii ani. Slovacii promit că, în 2023, vor lansa pe piață versiunea comercială, Aeromobil 4.0. Din datele oferite publicității, 4.0 se metamorfozează din automobil în avion în trei secunde, rulează cu 160 de km/h și zboară cu 260 km/h, oferind o autonomie de zbor de 520 de kilometri.

Mașinuța arată într-un mare fel dar, chiar dacă se va dovedi un succes, nici de data aceasta nu vom vedea cerul plin de aeromobile. Producătorul a anunțat că nu va scoate mai mult de 500 de exemplare și, din datele scurse în presă, prețul unei mașinuțe zburătoare va fi între 1,2 și 1,6 milioane de dolari. Probabil că varianta mai scumpă are elice Swarovski.

Scurta istorie a unei idei la care se lucrează de douăsprezece decenii: automobilul zburător.

Citește în continuare . . .

Un guvern, un parchet și un parlament intră în scandalul City. Să sperăm că nu e banc.

Guvernul, procurorii și Parlamentul se implică în scandalul City Insurance.

Noi modificări la legea asigurărilor RCA

Verificarea RCA se va putea face electronic când mașina se află parcată sau în mișcare. Asigurarea RCA va putea fi suspendată pe perioada suspendării înmatriculării vehiculului sau a dreptului de circulație al acestuia.

Efectul domino: cum vor ieftini mașinile electrice zahărul.

Tranziția masivă către EV-uri lovește acolo unde te aștepți mai puțin.

Cel mai mic preț

în 60 de secunde.