Plafonarea prețului pentru asigurarea RCA expiră pe 11 octombrie

ACTUALIZARE 05.10.2023 – Plafonarea tarifelor RCA, care trebuia să se încheie pe 11 octombrie va fi prelungită – prețurile plafonate RCA vor rămâne în vigoare până la sfârșitul anului, până pe 31 decembrie. Teama față de creșterea prețurilor pentru RCA, estimată chiar și la 50% după încheierea plafonării coroborată cu perioada sărbătorilor de iarnă a împins guvernul să ia această decizie. Rămâne de văzut dacă scumpirea RCA după sărbători, când în general oamnii nu mai au bani de cheltuit va avea vreun rezultat benefic. Ne îndoim.

ACTUALIZARE 4 octombrie 2023 – După ce valabilitatea polițelor RCA Euroins a fost prelungită până pe 8 decembrie 2023, ASF dorește să propună și prelungirea perioadei de plafonare a prețurilor asigurărilor RCA, care expiră pe 11 octombrie, cu cel puțin o lună de zile. Acest lucru în contextul în care se pregătesc noi modificări ale legii RCA.

Impusă pe 11 aprilie, în contextul în care apoi Euroins a fost declarat falimentar, plafonarea prețului RCA pentru 6 luni va lua sfârșit pe 11 octombrie. În același timp cu plafonarea RCA au fost blocate și comisioanele de distribuție ale brokerilor, la maxim 8%.

Situația pe piață nu este deloc “roză” însă, pentru că pe 8 septembrie expiră automat toate polițele RCA de la Euroins, iar la sfârșitul lunii iulie se pare că mai erau peste 1,8 milioane polițe emise de Euroins în vigoare. Iar șoferii nu se prea grăbesc ca să le reînnoiască – vezi numărul estimat de vehicule care circulă deja fără asigurare RCA care poate fi de milioane. În plus, în primul trimestru din 2023 s-a făcut cu 353.759 mai puține polițe RCA decât în primul trimestru din 2022.

În acest context ASF tocmai a încercat, fără rezultat deocamdată, să prelungească termenul de valabilitate a polițelor Euroins până în decembrie, pe 8 decembrie acestea urmând a fi denunțate. A fost o propunere înaintată guvernului, de proiect de ordonanță de urgență.

Conform lui Vasile Ștefănescu, președintele COTAR – Confederația Operatorilor și Tranportatorilor Autorizați din România, tarifele pentru polițele RCA ar putea suferi chiar o creștere de 50% după ce plafonarea prețului asigurării RCA se va încheia.

Situația nu a fost și va fi deloc gri pentru companiile de asigurări, tot reprezentanții COTAR afirmând ca acestea au avut un venit de 7,59 miliarde de lei anul trecut din polițele RCA, sumă din care despăgubirile plătite pentru asigurarea auto obligatorie RCA au fost doar de 2,7 miliarde le lei.

Da, se pare că doar brokerii au suferit de pe urma plafonării de prețuri, în special datorită plafonării comisionului de distribuție la 8%, mai puțin a prețurilor RCA care s-au menținut profitabile pentru firmele de asigurări. Dovadă unul dintre cei mai importanți brokeri, listat la bursă, care a înregistrat o scădere cu 15% a cifrei de afaceri în principal din cauza asigurărilor RCA.

Însă cu toții așteaptă trecerea termenului de 11 octombrie, după care consideră că veniturile și profiturile își vor “reveni”.

Cu siguranță că după 11 octombrie prețul RCA nu va scădea, nici nu va rămâne la fel. Întrebarea este cu cât vom plăti, iar, în plus pentru asigurarea RCA?

Se estimează că prețul asigurării obligatorii RCA va crește considerabil după aceasta, chiar cu 50%.

Citește în continuare . . .

Transportatorii acuză: accidente mai puține, RCA mai scump.

Confederația Transportatorilor Autorizați continuă războiul cu ASF pe tema asigurărilor.

Supermodele auto (1). Talbot-Lago T26, ultima noapte de dragoste.

Când Franța s-a încăpățânat să arate că e cea mai bună.

Noi modificări la legea asigurărilor RCA

Verificarea RCA se va putea face electronic când mașina se află parcată sau în mișcare. Asigurarea RCA va putea fi suspendată pe perioada suspendării înmatriculării vehiculului sau a dreptului de circulație al acestuia.

Cel mai mic preț

în 60 de secunde.